Primaria Comunei Baleni

Categorie
Judetul Dambovita
  • Judet: Dambovita
    Localitate: Titu
    Adresa: STRADA PICTOR NICOLAE GRIGORESCU NR. 1
    Telefon: 0245 651 095
    Fax: 0245 651 097
    E-mail: primariatitu@yahoo.com
    Website: http://www.primariatitu.ro
    Primar: Nicolae Traian

    Pozitionare:

    Orașul Titu este situat în partea de sud a țării și a județului Dâmbovița, la intersecția paralelei 440 40’ latitudine nordică cu meridianul 25035’, aproximativ la 50 km NV de capitala țării, ceea ce corespunde unei poziții central-nordice în cadrul Câmpiei Române și unei amplasări aproape mediane între localitățile București – Pitești – Târgoviște, în mijlocul unei câmpii mănoase ce-i poartă numele, cunoscut nod feroviar și punct de concurență pentru importante drumuri naționale ori județene (DN 7, DJ 700 etc.).

     

    Populatia:

    Total locuitori: 8500
    Nationalitate:  romana
    Religie:  ortodoxa

    Suprafata: 4.2 km2

  •  

    Data nasterii:
    Studii/Profesie:
    Stare civila:
    Copii:
    Nepoti:
    Functia si
    nume partid:
    Independent: Nu
    Mandat primar
    din anul:
     2012
    Date contact
    Telefon:  0245 651 095
    E-mail: primariatitu@yahoo.com
    Website:  http://www.primariatitu.ro
    Realizari

  • Prima atestare documentară a ORAȘULUI TITU, datează din anul 1635 fiind menționat într-un hrisov domnesc al voievodului Matei Basarab, domnul Țării Românești, prin care întărea stăpânirea lui „Stoica logofăt din Titu” peste moșia Voinești:

     

    „Milostiiu bojiiu Io Matei Basarab Voievod i gospodin davat gospodstvo – mi …… lu Stoica ot Titiu …”

     

    Pis mai 30 dni vleat 6143 (1635)

     

    Localitatea Titu este datată documentar din anul 1635 și are în componența sa: satul Sălcuța, satul Fusea, satul Plopu, satul Hagioaica, cartierele: Titu – Târg, Titu – Nou, Titu – Gară și Atârnați.

    Localitățile componente ale actualului oraș au cunoscut în timp evoluții diferite care au mers de la mutarea vetrei ori spargerea satului până la înglobarea în alt perimetru. Individualizarea evoluției lor, potrivit unor documente, oameni ori evenimente, este complementară pentru întreaga istorie a acestei zone, a județului Dâmbovița și chiar a României.

    Satul Fusea și-a luat numele de la proprietarul moșiei pe care se afla, respectiv Cristache Fusea (1820 – 1890), fost deputat în Divanul Ad-hoc la 1859, văr al poetului Grigore Alexandrescu.

    Satul Hagioaica a fost întemeiat pe moșia Dâmbovicioara iar numele se trage de la proprietara sa, soția hagiului Hristea Cantilie (pelerin la locurile sfinte).

    Satul Plopu – Plop – în secolul al IX s-a numit și Plopeasca după moșia pe care se afla. Despre întemeierea satului, legenda spune că Vlad Țepeș a răsplătit un fost ostaș al căpităniei din Văleni cu o fâșie de pământ pentru a păzi ani îndelungați drumul Târgoviștei de tâlhari și dușmani. Ajutat de prieteni a tăiat din Pădurea de lângă Plopeasca să-și facă loc de casă, iar la un colț al ei a lăsat un plop înalt, considerând că satul viitor va trebui să prindă rădăcini precum plopul.

    Satul Sălcuța este atestat documentar pentru prima dată ca moșie în zapisul de vânzare – cumpărare datat din 1 aprilie 1766. Pe această moșie trecea drumul sării pe care se mergea cu carele de la Ocnița până la Dunăre.

    Cornetul – așezare atestată încă de la 3 iulie 1645, a fost sat de moșneni și înglobat ulterior la Sălcuța.

    Cămârzani – sat situat la sud–est de localitățile Titu, Sălcuța și Stupineni, pe calea Baiului (care delimita moșiile Comârzani și Bădești – Sărdanu pe o linie ce unește Botenii cu Odobeștii), a fost atestat documentar printr-un zapis din 5 iulie 1648. Printre proprietarii moșiei s-au numărat atât cronicarul Radu Popescu, cât și domnitorul Constantin Brâncoveanu, satul atașându-se ulterior de satul Sălcuța.

    Stupineni – este menționat în documente încă de la 14 septembrie1578, este considerat sat dispărut și se apreciază că a contribuit la conturarea părții estice a satului Mereni.

    Aproximativ în aceeași zonă cu Stupineni s-ar fi aflat și Doiciul – sat dispărut, înglobat după cum rezultă dintr-o hotărnicie datată de la 20.04.1846.

    Titu – Târg a fost atestat documentar la 30 mai 1635 prin martorul „Stoian, fiul lui Privăț din Titu”.

    Satul a început să se dezvolte după 1832 când o informație de arhivă consemnează că au plecat din târgul Potlogi un număr de 43 de negustori și meșteșugari care s-au așezat pe un loc situat de-a lungul Căii Baiului, cumpărat cu 4.800 de taleri de la boieroaica Arghira Vătășoaia Titeanca, urmașa vechilor stăpâni feudali și au întemeiat astfel târgul de la Titeanca. Târgul era săptămânal (duminica), iar anual avea loc bâlciul la 14 septembrie, ca de altfel și astăzi.

     

     

    În 1868 se deschide drumul național prin Titu – Târg, iar în anul 1872 se dă în folosință calea ferată București – Pitești. Drumul de poștă București – Târgoviște este atestat încă din anul 1856. În anul 1920 se dă în folosință judecătoria, în 1932 se ridică monumentul închinat celor 74 eroi din localitate, în 1938 se finisează sediul dispensarului comunal. În 1934 se înființează Căminul Cultural.

    Titu – Gară. Urmare realizării în perioada 1872 – 1884 a liniilor de cale ferată București – Pitești și Titu – Târgoviște și a faptului că acestea treceau la aproximativ un kilometru de Titu – Târg, în jurul gării s-a dezvoltat treptat o nouă așezare  numită Titu – Gară.

    Prin împărțirea teritorial – administrativă din 1950, țara cunoaște, după modelul sovietic, noi forme teritoriale: regiuni și raioane. Pe actualul teritoriu al orașului Titu se aflau comunele Sălcuța și Titu, ambele aparținând inițial Raionului Răcari.

    La începutul anului 1968, prin noua împărțire teritorial – administrativă a țării, se renunță la raioane și regiuni în favoarea județelor. În iunie 1968, prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii, alături de alte 51 de localități din țară, Titu este declarat oraș.

    (Titu, File de monografie,

    C.N.I. “Coresi” S.A. 2000)

  •  Orașul Titu este situat în partea de sud a țării și a județului Dâmbovița, la intersecția paralelei 440 40’ latitudine nordică cu meridianul 25035’, aproximativ la 50 km NV de capitala țării, ceea ce corespunde unei poziții central-nordice în cadrul Câmpiei Române și unei amplasări aproape mediane între localitățile București – Pitești – Târgoviște, în mijlocul unei câmpii mănoase ce-i poartă numele, cunoscut nod feroviar și punct de concurență pentru importante drumuri naționale ori județene (DN 7, DJ 700 etc.).
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •