Primaria Orasului Livada

Categorie
Judetul Satu-Mare
  • Judet: Satu-Mare
    Localitate: Livada
    Adresa:  Str. Oasului nr. 4, cod postal 447180
    Telefon:  0261.840.721
    Fax:  0261.840.362
    E-mail:  primarialivadasm@yahoo.com
    Website:  www.primaria-livada.ro
    Primar:  Arthur Piricsi

    Pozitionare:

    Orașul Livada face parte din județul Satu-Mare, județ aflat în NV. României.
    Acest oraș se află la intersecția a două artere importante ale județului și anume drumul național 1C Cluj Napoca – Dej – Baia Mare – Halmeu și drumul național 19 Oradea – Carei – Satu Mare – Negrești Oaș – Sighetu Marmației cu varianta 19A spre punctul de frontieră Petea. Localitatea se află la limita celui de-al 21-lea km. de centrul județului, împărțit în două de râul Racta (Egerul Mare) situat între Câmpia Someșului și cea a Turului, având ca vecini comunele Turulung în nord-vest, Orașu-Nou în sud-est, Medieșu-Aurit în sud, Botizul în vest.

    Așezarea Livada este locuită încă din epoca pietrei și a bronzului, fapt dovedit de urmele materiale descoperite în anii 1894.

    Orașul Livada face parte din județul Satu-Mare, județ aflat în NV-ul României. Acest oraș se află la intersecția a două artere importante ale județului și anume:
    ♦ drumul național 1C Cluj Napoca – Dej – Baia Mare – Halmeu și
    ♦ drumul național 19 Oradea – Carei – Satu Mare – Negrești Oaș – Sighetu Marmației cu varianta 19A spre punctul de frontieră Petea.

    Localitatea se află la limita celui de-al 21-lea km de centrul județului, împărțit în două de râul Racta (Egerul Mare) situat între Câmpia Someșului și cea a Turului, având ca vecini:
    ♦ comunele Turulung în nord-vest
    ♦ Orașu-Nou în sud-est
    ♦ Medieșu-Aurit în sud
    ♦ Botizul în vest.

    Orașul Livada este una din localitățile mari ale județului atât ca suprafață (13,5 km2), cât și ca număr de locuitori având în componența sa localitățile:
    ♦ Livada ( reședință de oraș )
    ♦ Dumbrava
    ♦ Adrian
    ♦ Livada Mică.
    Orașul se află într-o foarte bună poziție geografică a județului fiind străbătută și de calea ferată Satu-Mare – Bixad.

    Săgeata asfaltată a șoselei dinspre Satu Mare cade perpendicular, în prim planul perdelei vegetale arborescente prin care răzbate pigmentația de coral a caselor localității Livada. Planul al doilea al decorului este susținut de Obcinele sinuoase ale Țării Oașului, dimineața și seara de un albastru dens, tonic, iar în orele amiezii peisajul montan se relevă privirii, prin filtrul clorofil estompat.

    Sub aspectul climatic este situată în zona climei temperat – continentale, în care oscilațiile termice n-au marcat în decursul anilor variații prea mari. Temperatura între anii 1896 – 1989 s-a ridicat la media de 9,5° C până la 9,7° C, cu excepția anului 1979, când în luna mai și iunie temperatura a oscilat între 33° C și 34°C. Precipitațiile în ultimii 10 ani erau de 650 ml/mp, cu excepția anilor 1965, 1966, 1970, 1974, 1980, când s-au ridicat peste 1000 ml/mp, fiind abundente pe perioada de vară. Vânturile frecvente bat din direcția sud-est și sud-vest având o viteză potrivită.
    Numărul gospodăriilor se prezintă astfel: în total 2039 gospodării, din care Livada-1460, Dumbrava-311, Adrian-158, Livada Mică-110. În comună conviețuiesc români, maghiari, țigani, și alte naționalități. Ponderea cea mai mare o are populația maghiară în procent de 59,4% (4162 pers.), urmată de români în procent de 35,2% (2465 pers.), țigani 4,65(324pers.) și alte naționalități 0,8% (52pers.).
    Din totalul populației un număr de aproximativ 1089 locuitori sunt salariați. Populația activă a comunei se ridică la un procent de 65%. Din totalul populației active un procent de 97% este ocupată: în agricultură 72%, în industrie 16%, în comerț 9%. Activitatea de bază a locuitorilor comunei este agricultuta și legumicultura.

    Populatia:

    Total locuitori: 7003
    Nationalitate:  4.221 maghiari, 2.409 români, 317 țigani, 41 ucrainieni, 13 germani
    Religie:  1.862 romano-catolici, 1.660 greco-catolici, 855 ortodocși, 768 reformați

    Suprafata: 13.5 km2

  • Data nasterii:  22.06.1971
    Studii/Profesie:  EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ
    2012 Primar Primaria orașului Livada
    2003-2012 Sef formatie Apele Romane
    2000-2003 Administrator SC Cereale S.A Orasu Nou (Moara Livada)
    1995-2000 Topograf – Oficiu de Cadastru Funciar Satu Mare
    1989-1991 S.C. Sampajisti S.A.

    STUDII
    2004-2009 Facultatea de Protectia Mediului ORADEA
    1993-1995 Școala postliceală de cadastru și organizarea teritoriului (Liceul Agroindustrial Livada)
    1985-1989 LiceulTeoretic Kolcsey Ferenc Satu Mare
    1977-1985 Școala generală Livada

    Stare civila:
    Copii:
    Nepoti:
    Functia si
    nume partid:
     UDMR
    Independent: Nu
    Mandat primar
    din anul:
     2012
    Date contact
    Telefon:  0745.545.771, 0261-840720
    E-mail:
    Website:
    Realizari

  • Așezarea Livada este locuită încă din epoca pietrei și a bronzului, fapt dovedit de urmele materiale descoperite:
    ♦ în anii 1894 un depozit de bronz compus din topoare de luptăcu disc și spin
    ♦ în anul 1966 o spadă a unui luptător al tribului sau chiar al șefului acestuia din secolul al XV-XIV – lea î.e.n
    ♦ în anul 1960-64 o așezare a dacilor liberi din secolul al II-IV-lea e.n.
    ♦ cuptoare de ars ceramică, morminte, podoabe, în sudul satului Dumbrava, aparține Medieșului Aurit
    ♦ în anul 1977 o așezare prefeudală, 20 lăcașuri de bordeie și fragmente ceramice
    ♦ 1978 un vas ceramic din epoca bronzului și alte urme materiale ca: fragmente ceramice preistorice, obiecte din bronz și aramă, unelte de muncă din piatră și silex, greutăți de dimensiuni mari și mici, obiecte de uzcasnic și altele.
    Este sigur faptul că pe aceste meleaguri a existat o străveche așezare, o civilizație veche.

    Cât privește datările consemnate în documentele scrise, localitatea apare în anul 1270, când domeniul feudal este donat de către regele Ungariei, Ștefan al V-lea, unui feudal Mauriciu, pentru seviciile sale credincioase, împreună cu alte domenii. Actul de donare… ,, Ano decentissimo septuagesino quintedecimo Kalendas decembrie requi autem sui anno primo edita posessio nes Sarkuz, Wyaras, Vamfalu, Parlag, et Auas vocatas que condas Benedicti dicti Ur hominis absque heredum solacio defuncti fuissent per ipsum Stethanum regem, indedicto Nicolae, filie Mauricio pre fidelibus eiusdem Servicius perpetuo datas extitisse declarabat … ,,
    În anul 1270 înaintea lunii decembrie, ziua a 17-a, regele Ungariei, Ștefan al V-lea în primul an de domnie, donează domeniile feudale Sarkuz, Ujvaros, Vamfalu, Parlag, Oaș, fiind stăpân domn Benedict, care moare fără moștenitor…, fiului Mauriciu Nicolae, pentru serviciile sale credincioase…
    Multe monografii pomenesc de existența așezării noastre: Szirmay Antal, ,,Szatmar varmegye fekvese es tortenete, Buda, anul 1810; Dr. Borovszki Samuel, ,, Magyarorszag varmegyei es varosai…, Budapest, 1907; Maksai Ferencz, ,, A kozepkori Szatmar Varmegye…., Budapest, 1940; Arhivele baronului Vecsey; anuarele județului Satu Mare și altele.

    Localitatea, până în anul 1932 era împărțită în trei părți distincte: Sartiuz (Sarkoz); Ujlak care cuprindea satele Livada Mică și Adrian; și Dumbrava, fiind cuprinsă până la Medieșu Aurit. Astfel, monografiile mai sus amintite tratează separat fiecare așezare.
    Sarkoz (Sartiuz) se află în zona Turului, având 307 case și 2145 suflete, din care 1731 maghiari, 288 germani și 35 ruteni. Din punct de vedere confesional 856 sunt greco-catolici, 750 romano catolici, 480 reformați și 59 evrei. Suprafața satului era de 16494 jugăre. Cel mai vechi stăpân datează din 1447 și era familia Sarkozi. Din 1490 avea doi stăpâni: familia Mauriciu (Morocz) și familia Bathori. Stăpânul vechi Sarkozi Mihaly în anul 1539 a murit, aflându-se în prizonierat la turci. După moartea sa, fiica Katalin devine stăpânul feudei. În 1576 din nou stăpânul feudei este familia Bathori. Din anul 1610 principele Transilvaniei, Bathori Gabor, donează o parte din feudă lui Kakovzi Istvan. Fiica lui Bethlen Istvan, Bethlen Kata care a fost soția lui Allbesi Solyom David, stăpânește. Din anul 1700 stăpânul feudei devine Sennyei, a cărui fiică Borbala în anul 1746 devine soția lui Vecsey Laszlo, familia Vecsey devenind stăpâna feudei până în anul 1924. Din acest an prin moștenire, devine stăpân contele Sztaray Mihaly, împreună cu baronesa Vecsey, care rămâne pe loc și după anul 1944. În toamna anului 1944 părăsește castelul și se retrage într-o casă modestă pe strada Laar Vasile, la familia Csuka Nicolae, a cărui soție a fost cândva servitoarea ei. Moare în anul 1954, fiind ultimul reprezentant al familiei Vecsey, iar contele Sztaray Mihai a luat drumul spre America de sud.
    Ujlak (Wlak) se află în apropierea localității Sarkoz, în zona Turului, având în componență 284 case, în care trăiesc 1702 suflete de naționalitate maghiară, din care 805 greco-catolici, 499 romano-catolici, 239 reformați, 157 evrei. Localitatea se întinde pe o suprafață de 4958 jugăre de pământ. Primul stăpân datează din anul 1463 în persoana familiei Wylak, din 1490 stăpânul feudei devine Uilaky Domokos, din 1552 Ujlaky Sebestyen, iar din 1610 Ujlaky Judit, soția lui Rathonyi Matyas care a însemnat un proces de moștenire asupra localității Sarkoz, Adorjan, Kis-Babony (Băbești ), câștigând procesul. În anul 1663 stăpânirea feudei se îămparte între Horvath Istvan, Kende Janos, Sandorhazi Ferencz, și soția. Din anul 1687 stăpânul feudei devine Seredy Gaspar, apoi fiica sa.
    In secolul al XVIII-lea feuda a avut mai mulți stăpâni, între care se numără Gabanyi, Boronkay, Bathori, Syeokei, Marton, Paraydi și Bonis. Mai târziu feudele se împart între Egey, Pechy, Murakozy, Terney și Kerekes. În a doua parte al secolului XIX-lea stăpînul feudei devine Kisselyi Karoly și Pechi Margit, fiica lui Pechulyfalu și Pechy Istvan, având o vilă în mijlocul satului, vilă care și azi se găsește în același loc. De la Pechy Margit feuda a fost moștenită în anul 1940 de baronul Kende Zsigmond, cel care a stat în localitate pînă în anul 1956, lucrând alături de argații săi, ducînd o viață obișnuită, asemenea oricărui alt om din sat. În partea aceasta a localității mai aveau feude și familiile Peterfy și Weisz.
    Adorjan (Szent Adorjan) este un sat mic din câmpia Turului, format din 91 case, 526 suflete, având 1732 jugăre de pămînt, cunoscut din timpul dinastiei Arpadiene, fiind denumit Sfântul Adrian. În anul 1272 regele Ungariei Istvan schimbă teritoriul Adrian cu vila lui Geixidin din Ugocea. Familia Adorjan stăpânește feuda, fiind înrudită cu marea familie din Medieșu Aurit Mauriciu ( Morocz ). Din anul 1410 Adorjan Janos a încheiat o înțelegere cu ginerele său Rathonyi Tamas care a moștenit feuda împreună cu puștiul Oltaros Lomey. Din 1466 famila Mariciu devine stăpână. În anul 1486 regele Ungariei Corvin Mathyas donează feuda familiei Rathonyi apoi prin moștenire feuda este stăpânită de familia Sepsy Janos. Din anul 1920 o parte din teritoriul satului este stăpânit de familieaWeisz Ignac.
    Livada Mică s-a format în urma reformei agrare din anul 1921 pe un teren nisipos și neproductiv. Legea votată în anul 1921, din cauza tergiversărilor, nu a fost aplicată numai în anul 1927 când un nr. de 21 de familii din zona Baia Mare, Tăuții Măgherăuș au sosit și au întemeiat acest sat. În rândul întemeietorilor se numără familiile: Oiegaș, Breban, Crâncău, Lantoș, Bălan, Ținta, Săsăran, Sendrei, Belbe, Lazăr, Săuceanu și alții. Fiecare familie a fost împroprietărită cu 16 iugăre de pământ și cu loc de casă.
    Dumbrava era o așezare mică într-o poiană a pădurilor de la Gombaș. După reforma agrară din anul 1921 satul s-a dezvoltat fiind împroprietăriți aici români maramureșeni. Până în anul 1932 Dumbrava a aparținut de Medieșu Aurit. Din datele de mai sus se constată că fiecare sat a avut o dezvoltare specifică ocupației locuitorilor diferențiindu-se mult în evoluția lor.

    După reforma administrativ teritorială localitatea Livada a devenit una din cele mai propspere localități din zona aceasta a țării. Vecinii au unit acest teritoriu și „poarta Oașului„ având legături strânse cu bazinul Oaș și zona subcarpatică
    Denumirea de mai sus apare în mai multe documente fiind întărită de informații care dovedesc faptul că locuitorii acestor zone au ținut piept multor invazii (invazia tătarilor) dar în același timp au sprijinit revoluția burgezo-democratică din anul 1848 – 1849 și alte mișcări locale.
    A existat o comunitate umană prosperă după cum rezultă și din edificiile construite și existente:
    ♦ castelul feudal
    ♦ Biserica reformată
    ♦ clădirea fostei jandarmerii.
    Castelul feudal, construit în anii 1760 – 1764 demonstrează priceperea și hărnicia meșterilor locali, inițial având două etaje, cu un balcon deasupra, de unde stăpânul avea o imagine globală asupra feudei sale. În anul 1823 fiind iluminat cu făclii cu ocazia unei petreceri castelul a luat foc. Se presupune însă că focul a fost dat de iobagii locali. Castelul a fost refăcut cu un singur etaj, în schimb pe acoperișul clădirii, jgheaburile din față erau confecționate din aramă, terminându-se în două guri de balaur susținute de un șarpe. Stăpânul a poruncit să fie construit astfel pentru ca răul să fie ținut departe de castel prin acest animal.

    Organizarea administrativ teritorială a localităților a jucat un rol important pentru crearea condițiilor de înflorire economico-socială și culturală a locuitorilor. Localitatea Livada din cele mai vechi timpuri a suferit mai multe transformări. Dacă analizăm Dicționarul istoric al Localităților din Transilvania, București1960, autor Suciu Coriolan, vom descoperi fostele denumiri ale acestei localități cum sunt: 1270-Sarkuz, 1490-Saakenz, 1331-Uylak, 1632-Sacerdos, 1739-Wylak, 1789-Sarwzwylak, 1829-Sarkoz-Ujlak. Se poate observa că uneori cele două localități formau o singură organizare administrativ teritorială, iar altă dată se scria separat.
    Studiind harta militară din anul 1798 se constată că cele trei localități Sarkoz, Ujlak și Adrian figurau cu numele pronunțate azi, înconjurate de păduri și mlaștini, în timp ce Dumbrava sau Gombas nici nu era menționată.
    Harta localității din mijlocul sec. al XIX-lea este o hartă mult mai concretă și detailată, prin care se observă că satele noastre erau înconjurate de zeci de cătune și mici așezări, unde prosperă o agricultură medievală și creșterea animalelor. Multe din aceste cătune până în anul 1944 au existat și erau locuite de argați, dar odată cu dezmembrarea moșiilor ele au decăzut și au ajuns pradă oamenilor. Perla cătunelor era Barcolța, unde se afla și un castel al vânătorilor, proprietar fiind contele Sztaray Mihaly. Castelul se află la poalele Dealului Negru , deal ce era înconjurat de un gard de 3m înălțime, nepermitând ieșirea din zonă a animalelor sălbatice.
    Castelul de la Barkolca dispunea de un trenuleț mic care transporta buștenii la gara din Livada, transporta vânătorii stăini la vânat și nu în ultimul rând ducea locuitorii comunei la vie. Gratuit erau duși cu acest trenuleț și elevii școlilor să stea în mijlocul naturii.
    Alte asemenea cătune erau: Viile Prilog, Viile Livezii, Csergodomb, Kakak, Moara de la Kukuk, Majdlesz, Markparasznya, Muzsdaj, Szakadati, Felso Major, Miklos Major, Joszef Major, Uj Major, Felso Malom, Gorbedszeg, Gyergyanos, Verescsarda, Dobrihat și altele. În jurul cătunelor au existat ciurde mari de vite, pășuni întinse și bogate, creând posibilități deosebite pentru creșterea animalelor cornute și a cailor mai puțin a ovinelor. Între cele două războaie mondiale au apărut și alte cătune cum erau cele ale lui Weisz Ignaciu, Weisz Bandi, Kerezsi Janos, Pechi Margit, Klein Vili și alții, neavând atât de mare întindere ca cele de mai sus.
    În cătune locuiau jelerii, mai târziu fiind numiți argați, cu familii numeroase având fiecare locuință pe perioada în care slujea un anumit stăpîn, după care la bătrânețe tot cu sprijinul stăpânului, își construiau o casă mică în sat. În fruntea cătunelor stătea gazda, adică reprezentantul stăpânului, cea care răspundea de tot ceea ce se întâmplă în cătun. Marea majoritate a timpului jelerii o petrecea pe câmp, atât vara cât și iarna. După anul 1944 cea mai mare parte a cătunelor au fost părăsite ,o parte din ele fiind transformate ăn așezări mici sau în complexe de creștere a animalelor.

    După anul 1932 localitatea Livada a devenit o singură unitate administrativ teritorială, cuprinzând un teritoriu imens de la Botiz până în Orașu Nou,având o suprafață de 16 km². Distanțele între sate erau foarte mici.
    După anul 1939 în fruntea primăriei a fost ales primarul Illyes Laszlo și notarul Dr. Roca Petru. Activitatea lor este legată de construirea noului sediu de primărie și o școală modernă cu patru clase.Azi în clădirea fostei primării funcționează finanțele locale. Pe baza Hotărârii Guvernului din anul 1958 s-a făcut o nouă organizare administrativ teritorială, din localitatea Livada s-au desprins Viile Prilog, Viile Livezii, Mujdeni și Pășunea Mare, micșorând teritoriul cu 2,5 km².
    Livada din cele mai vechi timpuri avea poștă și telecomunicații, făcând legătura cu centrele mari ale zonei. Clădirea poștei era în capătul comunei la bifurcația drumului Dobrihat, aici în permanență se aflau opt perechi de cai care asigurau transportul poștei între Livada și Debrețin. La Livada poșta venea de la Sighetu Marmației. În anii 1950 a fost demolată clădirea și s-a ridicat o casă particulară a lui Csicsak Iosif. Cu poșta de la Sighet veneau și pasagerii care făceau câte un popas la Veres Csarda, unde erau servicii cu cele necesare.
    De multe ori și haiducii pădurilor găseau aici un adăpost, atacând călătorii și deastând poșta și pasagerii.
    Pe lângă poștă funcționa și o cooperativă de credit Albina, acordând împrumut iobagilor, argaților și mai târziu țăranilor pentru a începe o viață nouă. Cooperativa avea sediul propriu, azi fiind locuită de familia Kurpe Gerzon.

    Înainte și după era noastră în fruntea comunității umane stăteau șefi de triburi, voievozi, regi, împărați. Dezvoltarea societății umane a atras după sine creșterea rolului conducătorilor, în mod deosebit în epoca feudală. Odată cu apariția conflictelor, războaielor, unii prin faptele eroice săvârșite s-au ridicat prin ranguri, ajungând în vârful piramidei, dominând viața economică, socială și politică formând oligarhia locală. Satele s-au dezvoltat, ceea ce a atras după sine nevoia unui conducător înțelept. Conducătorii satelor erau inzestrați cu aptitudini mai mari decât oamenii de rând, câștigând prestigiul în fața comunității. Așa au apărut notarii și primarii satelor. La început funcția de primar era una onorifică, notarul reprezenta statul în viața satelor. În anii 1930 alegerea primarilor se făcea cu mari manifestații. Erau întotdeauna 3-4 candidați, reprezentând diferite grupuri și interese. Locuitorii satelor se grupau în jurul candidaților. În ziua alegerii candidatul punea la dispoziția alegătorilor băuturi (vinuri), cu care ocazie se discuta tactica alegerilor. După stabilirea tacticii au pornit în grup spre primărie unde notarul aștepta alețătorii. Candidații și-au expus pe rând gîndurile, după care prin vot deschis a început alegerile, rezultatele erau consemnate de notar. Votarea a fost de mai multe ori repetată până au ajuns la o înțelegere comuna asupra primarului.
    După anul 1948 primarii locali nu mai erau aleși, ci delegați de partid, din rândul muncitorimii. Începând din anul 1950 titlul de primar s-a schimbat în acela de președinte, iar instituția a devenit Consiliul Popular, organ menit a aplica politica Partidului Comunist prin punerea în practică a sarcinilor trasate de sus. Între acești primari s-au remarcat Crișan Ioan, Petric Ioan, Reiszki Endre, Kallai Jozsef, Pozsnai Bela, Buglyos Pal, Lungu Ioan, Horincar Dumitru și alții.
    Alegerile erau dirijate de partid, făcânduse mari pregătiri, cu toate că alegerile nu aveau nici o relevanță întrucât candidații nu aveau contracandidați. Prezența la alegeri de fiecare dată, în mod obligatoriu, trebuia să fie de 99,9%, iar voturile date pentru candidați așișderea. Astfel au fost aleși ca președiți Horincar Dumitru, Megyesi Stefan, Lelenka Istvan, Oiegaș Vasile, Kranyak Ferencz.
    După anul 1989 s-au schimbat modalitățile alegerilor, fiind respectate cerințele democrației. Astfel au fost aleși în funcția de primar Mierlas Janos și în anul 1997 Sebesi Janos.
    După al doilea război mondial rolul administrativ al Consiliilor Populare s-au schimbat foarte mult, întrucât situația economică a țării era atât de grea încât oamenii duceau lipsă de alimente, îmbrăcăminte. Pentru aprovizionarea maselor de oameni s-a introdus sistemul de distribuire a alimentelor prin tichete. Pe tichete s-a dat ulei ,zahăr, făină.
    Țăranilor le-au fost impuse fel de fel de obligații, li s-au impus să cultive fel de fel de produse ca: tutun, mac, etc.
    Intelectualității locale îi revenea sarcina de a colinda satul în fiecare dimineață trimițând țăranii la lucru (semănat, recoltat), trebuiau să activeze în circumscripții electorale pentru propagarea politicii partidului, să facă muncă culturală.
    Cadrele didactice erau obligate să formeze brigăzi de agitație, care prezentau programe culturale în mod deosebit în timpul secerișului, când țăranii erau adunați cu forța într-un loc. Căruța devenea scenă și cu această ocazie țăranii fruntași erau lăudați, iar cei codași criticați. Pe lângă activitățile culturale, cadrele didactice erau obligate să participe cu elevii la stânsul spicelor de grâu, ca nici un bob de grâu să nu fie pierdut.

  •  Orașul Livada face parte din județul Satu-Mare, județ aflat în NV. României. Acest oraș se află la intersecția a două artere importante ale județului și anume drumul național 1C Cluj Napoca – Dej – Baia Mare – Halmeu și drumul național 19 Oradea – Carei – Satu Mare – Negrești Oaș – Sighetu Marmației cu varianta 19A spre punctul de frontieră Petea. Localitatea se află la limita celui de-al 21-lea km. de centrul județului, împărțit în două de râul Racta (Egerul Mare) situat între Câmpia Someșului și cea a Turului, având ca vecini comunele Turulung în nord-vest, Orașu-Nou în sud-est, Medieșu-Aurit în sud, Botizul în vest. Așezarea Livada este locuită încă din epoca pietrei și a bronzului, fapt dovedit de urmele materiale descoperite în anii 1894. Orașul Livada face parte din județul Satu-Mare, județ aflat în NV-ul României. Acest oraș se află la intersecția a două artere importante ale județului și anume: ♦ drumul național 1C Cluj Napoca – Dej – Baia Mare – Halmeu și ♦ drumul național 19 Oradea – Carei – Satu Mare – Negrești Oaș – Sighetu Marmației cu varianta 19A spre punctul de frontieră Petea. Localitatea se află la limita celui de-al 21-lea km de centrul județului, împărțit în două de râul Racta (Egerul Mare) situat între Câmpia Someșului și cea a Turului, având ca vecini: ♦ comunele Turulung în nord-vest ♦ Orașu-Nou în sud-est ♦ Medieșu-Aurit în sud ♦ Botizul în vest. Orașul Livada este una din localitățile mari ale județului atât ca suprafață (13,5 km2), cât și ca număr de locuitori având în componența sa localitățile: ♦ Livada ( reședință de oraș ) ♦ Dumbrava ♦ Adrian ♦ Livada Mică. Orașul se află într-o foarte bună poziție geografică a județului fiind străbătută și de calea ferată Satu-Mare – Bixad. Săgeata asfaltată a șoselei dinspre Satu Mare cade perpendicular, în prim planul perdelei vegetale arborescente prin care răzbate pigmentația de coral a caselor localității Livada. Planul al doilea al decorului este susținut de Obcinele sinuoase ale Țării Oașului, dimineața și seara de un albastru dens, tonic, iar în orele amiezii peisajul montan se relevă privirii, prin filtrul clorofil estompat. Sub aspectul climatic este situată în zona climei temperat – continentale, în care oscilațiile termice n-au marcat în decursul anilor variații prea mari. Temperatura între anii 1896 – 1989 s-a ridicat la media de 9,5° C până la 9,7° C, cu excepția anului 1979, când în luna mai și iunie temperatura a oscilat între 33° C și 34°C. Precipitațiile în ultimii 10 ani erau de 650 ml/mp, cu excepția anilor 1965, 1966, 1970, 1974, 1980, când s-au ridicat peste 1000 ml/mp, fiind abundente pe perioada de vară. Vânturile frecvente bat din direcția sud-est și sud-vest având o viteză potrivită. Numărul gospodăriilor se prezintă astfel: în total 2039 gospodării, din care Livada-1460, Dumbrava-311, Adrian-158, Livada Mică-110. În comună conviețuiesc români, maghiari, țigani, și alte naționalități. Ponderea cea mai mare o are populația maghiară în procent de 59,4% (4162 pers.), urmată de români în procent de 35,2% (2465 pers.), țigani 4,65(324pers.) și alte naționalități 0,8% (52pers.). Din totalul populației un număr de aproximativ 1089 locuitori sunt salariați. Populația activă a comunei se ridică la un procent de 65%. Din totalul populației active un procent de 97% este ocupată: în agricultură 72%, în industrie 16%, în comerț 9%. Activitatea de bază a locuitorilor comunei este agricultuta și legumicultura.
  •  Azi procesul de învățământ se desfășoară în școlile generale existente în toate satele aparținătoare comunei Livada și la Grup Școlar GEORGE BARIȚIU Livada. Școala este dotată cu o bibliotecă. Există și la Grupul GEORGE BARIȚIU Livada o bibliotacă și există și o bibliotecă orășenească.
  •  
  •  
  • În oraș funcționează un nr. de 172 agenți economici (societăți comerciale, asociații familiale, fundații, persoane independente) majoritatea fiind axați pe prestări servicii către populație.

    În domeniul agricol funcționează: Stațiunea de cercetare și dezvoltare agricolă Livada – cercetare și producerea de sămânță și material biologic din categorii superioare.

    În subordinea consiliului local Livada s-a înființat un Serviciu Public de Gospodărie Comunală având un nr. de 3 salariați încadrați cu contract de muncă pe durată nedeterminată și un nr. de 11 angajați cu contract de muncă pe durată determinată.

    În prezent centrul de oraș are un sistem centralizat de alimentare cu apă, un sistem de canalizare și o stație de epurare în stare funcțională. Extinderea acestor rețele este în faza studiului de fezabilitate.
    Comuna este legată la rețeaua electrică națională dar nu dispune de o rețea de termoficare. Înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale se va realiza, activitatea fiind concesionată unei societăți private.
    Serviciile publice sunt asigurate de instituții publice existente pe raza comunei. Astfel, în comună funcționează un oficiu poștal care se găsește lângă Grupul Școlar GEORGE BARITIU Livada și Școala generală, la o distanță de 0,300 km de centrul orașului Livada, mai funcționează o cooperativă de credit și o unitate C.E.C BANK. Menținerea ordinii și liniștii publice sunt asigurate de Postul de poliție Livada și serviciul poliției Comunitare. În oraș mai funcționează și o formațiune de evidență informatizată a persoanei care deservește și comunele Turulung, Apa și Medieșu Aurit.
    De venitul minim garantat (ajutorul social) beneficiază un nr. de 175 de familii din care aprox. 80% sunt familii de romi.
    În oraș există o clădire special construită ca dispensar uman unde își desfășoară activitatea 5 medici și asistente.

    Organele, pădurile și râurile întotdeauna au stat în folosul oamenilor, asigurând existența lor materială. Urbariile secolului al XVI -lea oglindesc felul în care societatea era stratificată în diferite categorii. La început feudalismului iobăgimea se împărțea astfel : iobagi cu boi, iobagi liberi, jeleri cu case, jeleri cu două locuri de case, nemeși și voievozi. După cum este cunoscut, actele urbariale erau anual reântocmite pentru evidențierea obligațiilor feudale față de stăpâni. Posesiile feudale erau formate din casă, pământ arabil, arături și fâneață. De ex. din Urbariul anului 1577 reiese că un iobag dispunea de 26 iugări de pământ arabil, 12 iugăre de fâneață casă curte și grădină. Iobagul avea obligații ( dari ) față de stăpâni, pe care trebuia să le achite între ziua lui Sfântu Gheorghe și până la Sfântu Mihai. Cu ocazia eliberării iobagilor din prizonierat, la Crăciun și Paști, în zilele de naștere dar și cu alte ocazii erau obligați să aducă daruri. Din urbariile anilor 1780 -1785 reiese că existat o fluctuație în rândul populației autohtone. Se poate observa că a existat o migrațiune în rândul populației autohtone care a contribuit la cristalizarea societății feudale pe plan local. Au existat și legi care reglementau raporturile dintre feudali și iobagi sau jeleri.
    Azi, suprafața agricolă a orașului este de 7302 ha, din care 5586 ha arabil, pășuni 1318 ha, fânețe: pomi 378 ha, vii 14 ha, livezi 6 ha 72% din totalul populației lucrează în agricultură. Foarte mulți se ocupă cu legumicultura.
    În oraș există un nr. de 1038 vaci, 577 ovine din care 232 mame, 5463 porci, 300 scroafe, 402 cai, 290 cai de muncă 250 mânzi; 11200 păsări, 518 iepuri,115 fam. albine.
    Pe teritoriul satului, ca material arhivistic există unele documente ale bisericii ortodoxe, paharul de argint auriu al voievodului Transilvaniei Bathori Gabriel care se găsește în inventarul bisericii reformată.
    Pentru scopuri culturale, în anul 1951 a fost construit un cămin cultural cu o suprafață de 275 mp, care azi are destinația de sală de spectacole. Portul popular nu se mai păstrează, obiceiurile vechi care se mai păstrează sunt: cusutul, țesutul, torsul, croșetatul.
    Autoritățile administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală sunt consiliul local, ca autoritate deliberativă, și primarul ca autoritate executivă.

    • Castelul Vecsey, construit în 1760, un remarcabil exemplu de arhitectură barocă. De plan dreptunghiular, pe 3 nivele, cu o mică curte interioară.
    •     Biserica Reformată-Calvină (din 1457), deși afectată de intervențiile din 1779, păstrează în cea mai mare parte arhitectura și decorația gotică. Biserica este de plan dreptunghiular, cu cor decroșat și absidă poligonală, iar bolta este gotică pe nervuri, în cor.
    •     Biserica Greco-Catolică
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •