Micile afaceri în mediul rural nu mai sunt obligate să asigure spaţii de garare pentru utilaje

30 nov. Micile afaceri în mediul rural nu mai sunt obligate să asigure spaţii de garare pentru utilaje

Începând cu următoarea sesiune de depunere de proiecte pentru Măsura 312 – „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor”, care va avea loc în perioada 2 – 31 mai 2011, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va elimina obligativitatea existenţei sau amenajării, prin proiect, a spaţiilor de garare a utilajelor sau mijloacelor de transport specializate.

Această facilitate se adresează beneficiarilor care depun proiecte ce prevăd achiziţia de astfel de mijloace.

Obligativitatea se referea la construirea a cel puţin unei platforme betonate care să asigure gararea acestor utilaje sau mijloace de transport, iar proiectele care nu aveau prevăzută această facilitate erau declarate neeligibile. În urma discuţiilor cu Ministerul Mediului şi Pădurilor a reieşit faptul că betonul se poate constitui într-un factor poluant suplimentar, iar eliminarea acestei obligaţii poate asigura o mai mare flexibilitate în implementarea proiectului, atât din punct de vedere financiar, cât şi de protecţie a mediului. Conform calendarului propus pentru sesiunile de depunere de proiecte pentru anul 2011, solicitanţii de fonduri prin Măsura 312 – „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor” vor putea depunde cereri de finanţare în cursul lunii mai.